joi, 26 mai 2011

Abisul

 
Jon era un om curajos, un cautator inversunat de aventuri. Ii placea miscarea in aer liber. Alpinismul era viata lui. Se catara in creierul celor mai inalti  munti, aventurandu-se in locurile dificile si neumblate de nimeni. Cauta intodeauna sa exploreze teritorii virgine si pleca de fiecare data singur in calatoriile sale. 
   
   Era o iarna geroasa, zapada era bogata, exact cum prefera Jon. Calatoria pe care vroia s-o faca, avea tot ce trebuia; zapada, pericol, conditii extreme. Era perfect. Jon pleca de dimineata bucuros ca incepe o noua aventura. Adrenalina alerga prin sangele lui Jon. 

   Mai avea putin si ajungea pe piscul cel mai inalt din toate calatoriile lui. Mai avea de trecut o prapastie si urma accensiunea pe varful cel mai inalt al lumii. Deja era noapte. Jon era obosit. In haul in care trebuia sa coboare pentru a-si atinge scopul,  predomina o bezna profunda, stranie. Lui Jon nici nu-i trecea prin cap sa renunte la aceasta calatorie. In cateva ore urma sa fie on the top!
   Jon a  pornit coborarea in abis.. Prapastia era extrem de adanca. La un moment dat ceva s-a intamplat. Franghia de siguranta s-a rupt si Jon se izbi cu putere de stanca inghetata si rece. Lesina. Bezna era completa.
   Dupa un timp, Jon isi recapata constiinta de sine. Analiza rapid situatia. Nu prea era roz. Atarna intr-o singura franghie si sub el se casca abisul intunecat, asteptand parca sa-l inghita.  Era un ger cumplit. Intrase deja in hipotermie. 
   -Doamne, Dumnezeule, daca existi cu adevarat ajuta-ma!!!
   Indata auzi o voce nepamanteana:
   -Jon, daca crezi cu adevarat in mine, taie-ti franghia care inca te sustine. Astfel vei ramane in viata.
Jon, un om curajos si rational, gandi in sinea lui ca hipotermia a inceput sa-i afecteze creierul. Mintea deja ii joaca feste. Cum o sa-si taie singura legatura cu viata. Era sinucidere curata. Ii era imposibil sa faca asta.
   
   Dupa indelungi cautari, echipele de salvare l-au gasit pe Jon. Nu le venea sa creada ochilor...curajosul alpinist atarna de o franghie, inghetat si fara de viata. Sub el, la doi metri distanta, se gasea sfarsitul abisului.


Tu esti atasat de franghie cititorule?




6 comentarii:

  1. Ca şi Jon, mulţi oameni se leagă de "cordonul ombilical" al concepţiilor şi experienţelor lor de viaţă, şi nu vor să îl taie nici pentru o clipă! Uneori, ei preferă să moară legaţi de cordon, decât să accepte noul, necunoscutul.
    În unele cazuri, rare, există alţii care se îndură să "îl taie" pentru ei, dar acest lucru este întotdeauna un risc. Şi pentru persoana care îl taie, şi pentru cea legată. Totuşi, există cazuri când persoane anterior legate au reuşit să îşi regăsească echilibrul...şi, de-abia după mult timp, să înţeleagă rolul celui care i-a ajutat. Desigur, această conştientizare vine tot cu ajutor de Sus.

    Bună povestire, mulţumim! Să credem cu tărie că vom reuşi să ne tăiem frânghiile şi cordoanele care ne ţin prizonieri ai vechiului!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cand nu este noapte fara luna si ploioasa, inchide ochii si afla bezna din fata ta. Deschizand ochii, vezi bezna. Asa incat greselile sa dispara pe vecie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu stiam o alta varianta..era un banc si avea un alt inteles oricum - exact opusul :).
    E normal sa-ti fie teama pentru ca pretuiesti viata
    O sa tai acea franghie cand n-o sa-ti pese daca traiesti sau nu
    Cui nu-i e frica de necunoscut? acea voce care-i spunea sa taie franghia este feelingul nostru de moment. Atunci cand esti in starea alfa (ca acea stare cand te trezesti de dimineata, nici treaz nici adormit) actionezi prin constiinta de sine si se spune ca iei decizii mai corecte.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine ai venit ayek!
    Pana nu te abandonezi in mod total existentei nu poti spune ca traiesti in adevaratul sens al cuvantului. Un om in timpurile noastre traieste supus, docil si fara de vointa, datorita fricilor de tot felul. El este precum un cal obisnuit, care este manat de catre carutas pe un drum si in cazul in care nu mai vrea sa coopereze este biciuit fara mila. In schimb daca te abandonezi existentei pure, vei fi si calul si carutasul si motivul pentru care carutasul mana calul pe acel drum...vei fi totul.

    Zi senina!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ciudat, dar nu te-am contrazis :) Multumesc de feedback. Cand eram mica aveam un citat favorit "Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om." (M.Sorescu)
    Nimic nu este cert, pana si adevarul este relativ. Cu cat aprofundezi cu atat apar intrebari noi si neintelesuri si mai mari. Dar poti avea dreptul de decizie si hotari ce e mai bine pentru tine - asta e cel mai important.

    Traieste pufos!

    RăspundețiȘtergere
  6. Perfect adevarat! :)
    Pana si afirmatia mea de mai sus este relativa, deoarece suntem prinsi intr-o lume a relativitatii. Ceea ce azi se considera adevarat, maine se dovedeste a fi complet fals si vice-versa. Iluzia si aparentele predomina neincetat toata aceasta existenta duala. Tocmai de aceea este periculos intr-o mare masura sa "stii". In momentul in care "stii" mai mult decat ti-e vremea, poti cadea in labirintul mintii si o data intrat in acel labirint greu mai poti gasi carea de iesire. In acelasi timp, nu poti intelege aceasta existenta fara a dezlega acel labirint intortocheat si nu treci prin el gasindu-ti iesirea spre fiinta...

    Te imbratisez fara de conditii! @};-

    RăspundețiȘtergere