sâmbătă, 4 iunie 2011

Rasaritul





E complicat...eu nu mai plec de aici  pana nu-mi invat rolul. Am plecat deja de prea multe ori fara a invata nimic.... 


Cica Buddha, intr-una dintre multele sale reincarnari, dinainte de a deveni iluminat, vazand in jungla prin care umbla o leoaica infometata care avea puisori, si-a oferit spontan propriul trup drept hrana leoaicei si puilor ei.




Multa vreme am ironizat in stanga si-n dreapta. Am ironizat si pe Dumnezeu si pe Diavol. Tarziu mi-am dat seama ca de fapt ma ironizam pe mine si-mi varsam cu nerusinare frustrarile pe cei din jur. Bineinteles cei din jur nu aveau nici o vina. Ego-ul meu se credea chiar Dumnezeu la un moment dat. Altadata era insusi  Diavolul. Ce mai, ego-ul meu era cel mai tare din parcare, dar si suferinta pe masura. 


Cand ignori ceva, asta nu inseamna ca nu exista.... Totul exista. Daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. Tot ce nascoceste mintea omeneasca, deja exista in planul mental, reflectandu-se in realitatea materiala imediata. 


 Cititorule, vezi aparentele din spatele aparentelor? 


 Narcis nu a mai plecat din fata lacului. S-a indragosttit de o iluzie. De o simpla reflexie.  Daca te privesti pe tine reflectat in oglinda lacului si te identifici, esti pierdut. Tu nu esti imaginea reflectata, nici oglinda lacului, nici lacul. Tu esti cel care priveste lacul in ansamblu, ci nu trista reflexie. Tu esti toata acea situatie.


De ce singuri oameni care gasesc ceea ce cauta in viata, sunt cei care cauta greseli? 


Cu mintea niciodata nu vom gasi adevarul. A rationaliza despre adevar, este pierdere de timp si spatiu.  Daca timpul  nu exista, tot ce exista este doar un cerc in care ne vom invarti etern. 


Daca constiinta ta este cat un bob de mazare, adevarul detinut de tine, exact atat va fi. In schimb, daca constiinta ta este cat un munte, de acolo din varf, vei avea alta perspectiva. Dar pentru a urca, este necesar sa privesti vertical, ci nu orizontal. 


Rasaritul iti este mai aproape decat apusul? 





8 comentarii:

  1. răsăritul este totuna cu apusul. şi cu mine. şi cu tot ce poate mental fi imaginat sau ne-imaginat.

    trăim în oglinda unui vis şi de aceea tot ce raţionăm, devine cumva imaginea strâmbă, în oglindă, deformată a ceea ce de fapt simţim.
    ceea ce se transformă în zen, liniştea dinaintea furtunii. întotdeauna încă un pas, deşi suntem nemişcare. energie cinetică infinită. conştiinţa nu are limite pentru că e născută din noi, poate atât conştientizăm sau intuim.

    se poate "vorbi" pe subiectul acesta eoni şi tot vom fi doar picătură infimă din adevăr. dar nu trebuie să uităm că şi noi, la rândul nostru suntem parte, fără de care adevărul nu se manifestă, nu poate fi intuit.

    alegerea e în schimb a fiecăruia, fiecare are lecţiile lui de integrat, totul e, ca în minunatele raze încurcate ale lumilor să vedem dincolo de văl, jocul acela copilăresc dar atât de serios, încât mişşcă sufletul şi ajunge la urechile Dumnezeului Dumnezeilor.

    şi pentru aşezare, bucură-te deopotrivă de apus şi de răsărit, în fiecare e semnul fiinţei tale interioare, a fiinţei mele interioare, a comunităţii, a ideii de iubire dar şi a iubirii. încerc să îţi urez ceva, dar ştiu că, uscate, cuvintele vor fi numai intenţie, aşa că deasupra cuvintelor, să simţim. şi atunci vom FI.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine ai venit Flipi! :)

    Intuiesc mesajul tau dincolo de cuvinte, te simt aproape de de mine in cuget si fiinta. Suntem o mare de suflete, sustinuti de o mama Terra fragila, iubitoare si plina de compasiune.

    Usor si cu rabdare vom ridica valul ce ne incetoseaza privirea de atatea veacuri si vom privi spre Absolut. O data ce apusul se asterne, indubitabil rasaritul se apropie de noi mangaindu-ne cu lumina.

    RăspundețiȘtergere
  3. :) Privim spre absolut si absolutul priveste spre noi. Caci dincolo nu mai e nimic.
    Fiecare nivel de evolutie este perfect prin sine, si ar fi suficient sa ne lasam condusi de intuitie, sau suflet, sau sinele interior, pentru a avea aceasta constiinta a pefectiunii. Cand actionam din acel punct interior, totul se aseaza si devine sincron, ne aliniem la marea constiinta universala. De acolo, Dumnezeu - sub orice forma - ne va parea mult mai aproape si tangibil.
    Este un plan al iubirii si al bucuriei. Al luminii. E bine sa rationalizam, sa analizam si sa aspiram spre cele mai inalte culmi, insa nu prin minte vom reusi. Ci prin inima.
    Apoi, ma intreb cati dintre aspirantii la absolut vor avea curajul sa il traiasca, odata ajunsi acolo? Caci asta inseamna inevitabil pierderea oricarei caracteristici umane.
    :) Iar umanitatea noastra este ceea ce-L face chiar si pe Dumnezeul Dumnezeilor sa ne adore!
    @};-

    RăspundețiȘtergere
  4. Omul, fiind parte din Absolut, din cand in cand se reintoarce acasa sa se odihneasca, Deniade. Singur si-a luat desaga la spinare si a plecat la experimentat tot felul de lumi posibile si imposibile. Dreptate mare ai cand spui ca intuitaia e cea care ne lipseste cu desavarsire si datorita lipsei acesteia am cazut in capcana mintii. De atunci ne mintim singuri sau ne mintim impreuna. Intuitia vine din inima intr-adevar.

    @};-

    RăspundețiȘtergere
  5. "ce e intre rasarit si apus?"

    Fiinta noastra...

    RăspundețiȘtergere
  6. D-aia imi place sa iti pun intrebari ♥

    RăspundețiȘtergere