duminică, 19 iunie 2011

Uneori...





Sa fim oare cu toti propiile noastre vise? 

...

Uneori am impresia ca totul este o mare intrebare si nimicul este marele raspuns. 

...

                                  Am si eu o speranta: speranta uitarii absolute. 
                                Dar aceasta mai e speranta, nu e disperare?
                             Pana si  speranta este o iluzie ca toate celelalte!

...

     Simt cum rostul fiecaruia se potoleste spre final...

...

Datorita fricilor inoculate din frageda pruncie, mascam involuntar ideeile provenite din eter, din sursa...

...

Am visat ca eram totul, insa, era ciudat faptul, ca totul nu eram eu. Eu-l disparuse, lasand loc totului.

...

In acest moment am aparut din vis!

...

Daca nu lasam loc posibilitatilor, multa vreme vom bate pasul pe loc, adanciti in bezna propriei limitari.

...

Eu cred ca daca existau ochi care sa vada si urechi care  sa auda, lumea avea cu totul alta infatisare acum. 

...

Mai bine descurci decat sa incurci!

...

Decat sa ne adancim in nimicurile jocurilor de culise, mai bine am privi lumea in ansamblu. Totul este atat de bine calculat. 

...

Daca un Hristos si-a aruncat masca pentru ca noi sa vedem dincolo de ea, noi de ce nu am face-o?
...

Daruind iubire imprejur , inima-ti va fi  cu mult mai usoara.... 
...

In mod clar exista scurtaturi, doar ca marea majoritate prefera sa experimenteaze lungul si anevoiosul drum, plin de tot felul de mici experiente.... 

...

Uneori mirifica goana dupa iluzii ma face sa rad zanatic, privindu-ma cat sunt de gol... 





22 de comentarii:

  1. şi cu toate astea eşti exact unde trebuie, la momentul potrivit, visat exact din unghiul care trebuie pentru a realiza.
    nu e uitarea pe care o aştepţi e o aducere aminte a unor nedezvăluite secrete pe care le ştii.

    azi când am intrat aici, uşile fiind deschise, am avut un deja-vu. eşti o piesă din puzlle, e ceva leagat de visare. totul e legat de vis... trezit nu mai poţi controla materia fizică, visând eşti rupt de realul din tine.

    trebuie undeva la mijloc să păşeşti pe cărarea corectă, nu pe scurtătură pentru că drumul acela scurt exclude exact acea piesă din puzlle de care ai nevoie ca să ştii visul. şi nu iar şi iar...

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi poti spune deja-vu-ul avut de tine? Pentru a realiza acel puzzle magistral este necesar ca fiecare piesa sa se recunoasca reciproc. Da-mi un indiciu...daca binevoiesti. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. e o intuiţie pentru că eu aşa funcţionez.
    în momentul în care am citit rândurile astea "Am visat ca eram totul, insa, era ciudat faptul, ca totul nu eram eu. Eu-l disparuse, lasand loc totului.

    ...

    In acest moment am aparut din vis!"
    am avut impresia că ne cunoaştem, eu vizitez un vechi prieten care îmi dă bucata aceea din puzlle.
    îmi e greu să fiu mai la obiect pentru că la mine vizualizările vin înainte sau după eveniment, cumva intuite nu vizualizate.

    dacă mai găsesc detalii revin cu completări.
    până atunci îţi întorc toate gândurile bune! natural :D

    PS: şi pentru că nimic nu e întâmplător pe lumea asta trebuie să îţi spun cuvântul de securitate pe care blogger mi l-a pus în faţă: frica :))))))

    RăspundețiȘtergere
  4. :)

    Totul este sincronicitate. Ite invizibile leaga fiecare suflet din aceasta perioada de timp, alcatuind toata aceasta lume minunata.


    Va imbratisez cu iubire!

    RăspundețiȘtergere
  5. "Am si eu o speranta: speranta uitarii absolute.
    Dar aceasta mai e speranta, nu e disperare?
    Pana si speranta este o iluzie ca toate celelalte!"..pare un citat din Cioan...părerea mea este că uitarea absolută,există...deci iluzia nu totdeauna se poate confunda cu speranţa..bine că uneori o speranţă devine iluzie,este cu totul altceva..dar uitarea,şi absolută, există..şi e palpabilă..şi o trăim fiecare...nu ţi s-a întâmplat ca întâlnindu-te pe stadă cu vreo persoană,să te salute şi nedumerit să te întrebi,de unde te cunoaşte sau când şi în ce contest ai cunoscut acea persoană?..sau cineva să te confunde cu altcineva în primele secunde de intersectare cu a ta persoană?..mie mi s-a întâmplat aşa ceva..şi mă întreb de multe ori la ce ne foloseşte mintea,de ce unele lucruri le stochează în ea ani sau până la moarte, şi de ce altele nu...paradoxul mai stă şi în aspectul prin care într-o conversaţie cu cineva,exprimi o atitudine,ca peste ani persoana respectivă să şi-o /sau să ţi-o amintească dar răsturnând cu totul discuţia de atunci spunând că ai afirmat nu ştiu ce,tu fiind ferm convins că ai spus cu totul altceva la momentul respectiv..deci cine uită şi cine nu..pe mine mă bulversează acest sentiment,uitarea:(

    RăspundețiȘtergere
  6. Mintea este un instrument de care constiinta ar fi trebuit sa se foloseasca si poate asta a si facut la inceputul timpului. S-a intamplat din pacate un schimb de roluri, mintea a preluat controlul acestei masinarii umane printr-o lupta nedreapta. A inventat cu dibacie multitudinea de ego-uri, aruncand astfel fara de mila biata constiinta intr-o bezna totala. De aceea, de multe ori, desi parca-l stii de undeva pe cutarica, nu stii cu exactitate de unde-l stii. :) Constiinta este intuitiva. Mintea este mecanica. Mintea uita. Constiinta nu uita niciodata. Uitarea totala se intampla in clipa in care te scufunzi constient in nemanifestat...si cale lunga este pana a savarsi acest act final.

    RăspundețiȘtergere
  7. sau nu... :D
    pasul este foarte mic, doar că nu ştim cum să ne întoarcem, pentru că înainte minţii conştiente a fost conştiinţa conştientă şi mintea adormită. acum nu trebuie decât să visăm. uitând conştienţa minţii, sau scufundându-ne în infinitul interior şi păstrând mintea conştientă în alertă.

    RăspundețiȘtergere
  8. Prinsi in hatisurile mintii, tare greu trebuie sa ne fie sa facem pasul de intoarcere. Diversele frici ne leaga strasnic de aceasta realitate implementata cu dibacie de catre sistem. O data scufundati in universul inteior, reusim sa intrezarim o parte din nemanifestat, dar minetea ne va smulge fara de mila din acea pace perfecta, trezindu-ne la realitatea cotidiana...

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu nimicul este marele răspuns, ci Totul. Şi, acest tot este Divinul, este Iubire.
    Ai înţeles asta cumva, când ai spus că eul dispăruse, lăsând loc Totului.
    Doar că pentru noi,oamenii, aceste stări nu persistă, din păcate! Trebuie să încercăm să le cucerim, iar şi iar. Când vom ajunge constanţi în iubire şi conştientizare, abia atunci vom putea spune că ne-am apopiat de Ţel.

    Mulţumim că ne-ai ajutat să mai înţelegem câte ceva despre noi!

    RăspundețiȘtergere
  10. Probabil cea mai dificila senzatie la care poate ajunge un om, este sa ajunga la starea de iubire neconditionat pura. Sa iubesti in aceasi masura si politicieni si criminali si hoti si raufacatori asa cum iubesti pe cei apropiati, rudele, ingeri, entitati luminoase, parteneri de viata, lumina zilei si somnul de cu noapte. Atunci cand iubesti totul, implicit te iubesti pe tine in toatalitate.

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumoasa si profunda sugestia lui Flipi: "acum nu trebuie decât să visăm. uitând conştienţa minţii, sau scufundându-ne în infinitul interior şi păstrând mintea conştientă în alertă.", numai ca, asa cum spunea si Ramian: "Prinsi in hatisurile mintii, tare greu trebuie sa ne fie sa facem pasul de intoarcere." ... cati mai pot imbrtisa in totalitate visul?... cati se mai pot scufunda in infinit, atata timp cat sunt inca sub jugul mintii?... Visarea e o Cale dar cred ca merge in paralel cu recastigarea controlului asupra mintii... mintea insasi sta in calea Visului atata timp cat e scapata de sub control, atata timp cat ne domina... Visul e un instrument de manifestare a frumosului cu conditia ca noi sa invatam sa ne stapanim mintea, sa o directionam spre lumina, sa ii intrerupem si sa-i rescriem programele pline de conditionari, care, la ora actuala au ajuns sa se puna de-a curmezisul visarii :P:)... parerea mea, privind obiectiv ... dar sunt sperante... din ce in ce mai multi au inceput sa inteleaga aspectele astea si sa lucreze ei insisi...
    Copii, tare dragi imi sunteti cu totii... seara frumoasa si liniste va urez :)!

    RăspundețiȘtergere
  12. Visarea ne poate rataci mai rau daca nu o facem constient, Biancoluna. Mintea este precum o maimuta. Daca nu o dresam, nu o strunim, nu o stapanim, riscam sa plecam prin copaci, ratacind la nesfarsit...

    Te imbratisez cu drag

    RăspundețiȘtergere
  13. un lucru facut fara de pasiune, daruire si credinta iese un lucru fara de suflet, amorf, lipsit de viata...

    Bun venit Maia! :)

    RăspundețiȘtergere
  14. foarte profund si plin de esenta..

    RăspundețiȘtergere
  15. Cand esti intens constienta de unul dintre simturi,ramai in starea de constienta.

    RăspundețiȘtergere
  16. pentru mine visul este o usa de accesare a fiintei , acces la fiinta cu mostenire ancenstrala din mine , e ca o usa spre intreg universul , unde totul este posibil .... nu visez des ...insa atunci cand se intampla mi se dezvaluie ceva

    am avut de trei ori o adevarata problema sa ma trezesc din vis ...pur si simplu nu reuseam sa ma trezesc ,totul era asa de real ...intoarcerea e dureroasa ...pur si simplu ma lupt sa preiau controlul asupra corpului

    RăspundețiȘtergere
  17. Leonesse, este minunat tot ceea ce ti se intampla. Ai fost beneficiara unor calatorii in astral, intr-o dimensiune superioara comparativ cu dimensiunea in care ne aflam majoritatea. In planul astral, ai parte de o libertate cu mult mai mare. Cu cat materia este mai densa cu atat legile sunt mai multe. In astral legile sunt cu mult mai putine si libertatea pe masura...

    Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere