fizica

Unificarea teoriei relativităţii şi a fizicii cuantice a fost făcută de Teoria Stringurilor. Ea explică cum se pot unifica cele patru câmpuri de forţe (nuclear tare şi slab, electromagnetism şi gravitaţie) într-o teorie unică “a tot ce este”. Şi anume că materia este alcătuită din mici unităţi de energie vibratorie, denumite corzi (stringuri), asemenea celor de vioară. În funcţie de variaţiile frecvenţei lor, acestea prin combinare, se manifestă în diferite particule subatomice. Totul este format din aceste mici corzi ce vibrează pe diferite note (frecvenţe), în raportul frecvenţelor notelor muzicale, din scara diatonică. Însă aceste stringuri, sunt atât de minuscule, încât nu pot fi puse în evidenţă prin metodele de observaţie cunoscute. Raportul dintre mărimea unui string şi cea a unui atom este aproximativ egal cu cel dintre un atom şi Pământ! Nonlocalitatea se explică prin existenţa altor plane de realitate, mai înalte, alte dimensiuni, pe lângă lumea noastră fizică, deoarece nici o informaţie nu poate călători cu o viteză superioară luminii.

Plank a descoperit că, iradierea căldurii acestui corp nu se făcea în flux continuu de energie, ci era transmisă în cantităţi (unităţi) egale, având o frecvenţă fixă. El a presupus că vibraţia atomilor era sursa acestei radiaţii. Liniile discrete ale spectrului de energie puteau fi explicate numai dacă atomii erau excitaţi într-o mai mare stare energetică, datorită absorbţiei căldurii. Apoi această energie era eliberată şi radiau energie electromagnetică, pe măsură ce atomul revenea la starea sa iniţială. Aceste unităţi de energie le-a denumit cuante, energia lor fiind proporţională cu frecvenţa radiaţiei. Conceptul de cuante de energie a lui Planck, a intrat în conflict cu teoria clasică a Electromagnetismului a lui Maxwell, care presupunea că energia electromagnetică se mişca în unde, în orice cantitate, fie ea cât de mică, în nici un caz cuantificată. Însă Einstein a confirmat această teorie în experimente efectuate cu efectul fotoelectric, numindu-le fotoni cuantici. Adică, a dovedit că lumina este constituită din particule, pe care le-a denumit fotoni.
În 1905 Rutherford a descoperit nucleul atomic, iar în 1913, Niels Bohr a propus un model al atomului similar cu un sistem solar în miniatură, în care electronii orbitează în jurul nucleului, pe nivele (straturi) de energie. Aceasta, spunea el, explica descoperirile lui Planck, în sensul că un atom poate exista numai în anumite stări energetice stabilite. Electronii se pot roti în jurul nucleului numai pe anumite straturi (nivele) şi pot sări de pe un strat pe altul. Când electronii sar de pe un strat superior pe unul inferior, se emite un foton, de o anumită lungime de undă. Electronul nu se deplasează în spaţiul dintre straturi, ci doar sare instantaneu de pe unul pe celălalt!