Inima mea poate fi orice: o pajişte pentru gazele, o mănăstire pentru călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka'ba pelerinului, tablele Torei şi cartea Coranului. Eu cred în religia iubirii, oriunde s-ar îndrepta caravanele sale, căci iubirea este religia şi credinţa mea.
printre randuri se ascunde adevarul
luni, 30 mai 2011
Absolutul
joi, 26 mai 2011
Iubirea e totul?
Corbul
Era o data un corb batran, sa fi tot avut vreo 99 de ani. Statea pe creanga unui copac, fara nici un chef de zbor. Ii cam era foame, dar nu avea energia necesara de a face ceva in acest sens. Of, batranete haine grele, gandea el, in timp ce matele-i ghiortaiau intr-un mod nu tocmai placut. "Si prin cate nu a trecut el in toata aceasta lunga viata"…. Ce mai conteaza insa, ar fi bine sa-si falfaie aripile si sa porneasca dupa un bob, ceva, altfel ziua de maine va fi ceva foarte indepartat. Filosofia e pentru oameni nu pentru corbi, gandi el, lundu-si zborul spre alte meleaguri mai bogate in boabe si grane...
Abisul
Jon era un om curajos, un cautator inversunat de aventuri. Ii placea miscarea in aer liber. Alpinismul era viata lui. Se catara in creierul celor mai inalti munti, aventurandu-se in locurile dificile si neumblate de nimeni. Cauta intodeauna sa exploreze teritorii virgine si pleca de fiecare data singur in calatoriile sale.
Era o iarna geroasa, zapada era bogata, exact cum prefera Jon. Calatoria pe care vroia s-o faca, avea tot ce trebuia; zapada, pericol, conditii extreme. Era perfect. Jon pleca de dimineata bucuros ca incepe o noua aventura. Adrenalina alerga prin sangele lui Jon.
Mai avea putin si ajungea pe piscul cel mai inalt din toate calatoriile lui. Mai avea de trecut o prapastie si urma accensiunea pe varful cel mai inalt al lumii. Deja era noapte. Jon era obosit. In haul in care trebuia sa coboare pentru a-si atinge scopul, predomina o bezna profunda, stranie. Lui Jon nici nu-i trecea prin cap sa renunte la aceasta calatorie. In cateva ore urma sa fie on the top!
Jon a pornit coborarea in abis.. Prapastia era extrem de adanca. La un moment dat ceva s-a intamplat. Franghia de siguranta s-a rupt si Jon se izbi cu putere de stanca inghetata si rece. Lesina. Bezna era completa.
Dupa un timp, Jon isi recapata constiinta de sine. Analiza rapid situatia. Nu prea era roz. Atarna intr-o singura franghie si sub el se casca abisul intunecat, asteptand parca sa-l inghita. Era un ger cumplit. Intrase deja in hipotermie.
-Doamne, Dumnezeule, daca existi cu adevarat ajuta-ma!!!
Indata auzi o voce nepamanteana:
-Jon, daca crezi cu adevarat in mine, taie-ti franghia care inca te sustine. Astfel vei ramane in viata.
Jon, un om curajos si rational, gandi in sinea lui ca hipotermia a inceput sa-i afecteze creierul. Mintea deja ii joaca feste. Cum o sa-si taie singura legatura cu viata. Era sinucidere curata. Ii era imposibil sa faca asta.
Dupa indelungi cautari, echipele de salvare l-au gasit pe Jon. Nu le venea sa creada ochilor...curajosul alpinist atarna de o franghie, inghetat si fara de viata. Sub el, la doi metri distanta, se gasea sfarsitul abisului.
Tu esti atasat de franghie cititorule?
luni, 23 mai 2011
Idei
Franturi de ganduri
Adevarul gol-golut nu poate fi gasit in mod individual. Cat timp suntem divizati si traim in bule diferite, nu-l vom vedea in toata splendoarea Lui. In momentul in care vom ajunge sa existam precum un organism compact, adevarul va fi dezvaluit.
Exista legatura primordiala dintre doua suflete. Existentele nenumarate pot lega sufletele pana la contopirea absoluta. Cand gasesti sufletul destinat pentru contopirea perfecta, poate fi numit suflet pereche. Doar intuitia desavarsita te poate face sa gasesti perechea sufletului tau.
Cea mai simpla metoda de a dovedi ca esti "homo dobitocus" consta in luarea unei pietre si aruncarea acesteia spre un "homo dobitocus"! Figurativ bineinteles.
Eu nu sunt ceva anume. Sunt elementul care contribuie la formarea realitatii acestei iluzii numita viata-lume.
Pentru ca o idee sa fie implementata in constiinta umana, oricat de buna sau oricat de rea ar fi ea, este necesar sa treaca o perioada indelungata de timp, incat sa dea impresia ca a venit de la sine.
Cum ar fi sa ne trezim intr-o buna zi fara nici o utilitate?! Fara electricitate, fara apa, fara telefon, fara net, fara motorina la masina, fara nimic...doar cu bata si cojocu'!
Dumnezeul si diavolul din actualele timpuri sunt una si aceasi entitate. Omul si-a inventat inca doua personalitati pentru a-si satisface egoul exacerbat. Cand se simte bun si pur este datorita lui Dumnezeu. Cand este rau si murdar este influienta diavolului. Cat de perfid!
Agresivi sunt toti cei carora ego-ul nu le permite sa priveasca detasat toata tevatura asta legata de religie. Ateul este un fanatic religios polarizat invers. Un fel de miel imbracat in blana de lup. Fara de atei, religia nu ar mai fi avut energia necesara sa existe. E o lupta de contrarii...o moneda cu doua fete. Binele si raul a fost inventat intr-un mod extrem de elaborat. Contrastele se atrag intodeauna.
Sunt satul sa citesc tone de cuvinte legate in fraze intortocheate si care duc nicaieri.
duminică, 22 mai 2011
Iubirea
sâmbătă, 21 mai 2011
Felinarul
Un maestru zen mergea împreună cu discipolul său pe drum, în toiul noptii.
Înteleptul tinea în mână un felinar.
- Maestre, a întrebat discipolul, este adevărat că tu vezi pe întuneric?
- Da, este adevărat, ii raspunse maestrul.
- Si atunci de ce ai luat felinarul?
- Ca să nu dea altii peste mine!
Cu ochii inchisi, vezi in amanunt faptura dinauntrul tau. Astfel vezi adevarata-ti natura.
vineri, 20 mai 2011
Metamorfoza
-Ce zici, spuse primul vierme de matase, peste cateva zile vine timpul metamorfozei, ne vom construi coconul de matase si vom uita de aceasta viata linistita si plina de pace.
-Mda...spuse cel de-al doilea vierme de matase, sincer nu am nici un chef sa ma transform intr-o zburatoare, mi-e bine asa, exista hrana suficienta, efort minim, fara batai de cap.. . Eu cred ca am sa raman asa cum sunt in prezent. Vreau sa traiesc clipa si nu-mi trebuie nici mai mult nici mai putin. Sunt bine asa cum sunt acum.
-Dar ne vor creste aripi, vom avea o libertate deplina, vom zbura oriunde ne este vointa. Vom vedea diferite lumi, vom bea nectarul florilor, va fi minunat.
-Eu sunt multumit si cu aceste frunze de stejar si in plus la ce-mi trebuie mie aripi?! Sa ma obosesc sa dau din ele?! Si in plus de asta, ne va paste tot felul de pericole in aer. Tu nu ai minte, ce nu ti-e bine acum?! intreba cu mult naduf ce-l de-al doilea vierme de matase .
-Cred ca nu prea avem de ales frate....asta ne este menirea, nu ne putem pune impotriva firii.
Dupa un timp, cei doi viermi de matase se reintalnira. Acum purtau aripi multicolore si se miscau iute prin vazduhul plin de aromele florilor de primavara.
-Ce faci frate? intreba primul vierme de matase.
-Ce sa fac frate, raspunse cel de-al doile vierme de matase, sunt pe deplin fericit pentru ca mi-am indeplinit destinul si nu am ramas un simplu vierme ignorant, umflat cu frunze de stejar si fara de nici un orizont.
miercuri, 18 mai 2011
Mintea
Atunci cand mintea moare, se naste constiinta de sine. Atunci cand copul moare, se naste corpul universal. Atunci cand egoul moare, se naste Dumnezeu. Atunci cand omul moare in micul sau teritoriu, el devine una cu existenta insasi. Capatul lumii este capatul mintii. Mintea este totuna cu lumea. Cand ne daruim acestei lumi, noi ne cultivam mintea, ne-o intarim, o facem din ce in ce mai capabila, mai eficienta, mai rafinata. Astfel se nasc scolile, colegiile, universitatile.
Toate suferintele din lume se nasc in minte. Mintea nu traieste niciodata in prezent, ea rateaza intodeauna clipa prezenta, desi aceasta este singura care exista cu adevarat. Mintea traieste mereu in trecut s-au se proiecteaza in viitor. Iesirea din aceasta capcana a trecutului si a viitorului este prezentul, aceasta clipa, acum ori niciodata. Cand renuntam la minte, ne putem pune in acord cu existenta, vom vibra la unison cu universul. Daca nu vom renunta la minte, vom continua sa traim intr-o lume personala, subiectiva. Nu vom trai in lumea reala.
Inteligenta profunda nu are nimic de-a face cu mintea. Dimpotriva, ea apare atunci cand mintea dispare. Cand omul renunta la minte, in el se naste inteligenta, luciditatea. Cine traieste in non-minte traieste in afara mortii, caci moare in fiecare moment. El nu face decat sa fie, aici si acum. Daca vede o floare, el este floarea, caci traieste acum si aici. Curge la unison cu prezentul.
marți, 17 mai 2011
Roata Samsarei
Bhagavad-Gita, cartea sacra a Domnului Krishna, spune textual: "Fiinta nu se naste, nu moare, nu se reincarneaza. Ea are origine, este eterna, de neschimbat. Este primul lucru, nu moare cand se ucide corpul.
In acelasi fel cum noi ne schimbam hainele si ne punem altele noi, Asa Fiinta isi lasa corpul vechi si intra in altul nou."
Doctrina Marelui Avatar Krishna arata ca doar Zeii, Semizeii, Regii divini, Titanii si Devasii se reincarneaza. Intoarcerea, reintoarcerea este un lucru diferit;totul se Reintoarce: Kalpa, Yuga, Mahamvatara, Maha-Pralaia, etc. Cuvantul reincarnare este foarte strict; nu trebuie utilizat in orice fel; nimeni nu ar putea sa se reincarneze fara ca inainte sa fi eliminat egoul, fara a avea o adevarata individualitate sacra. Reincarnarea este un cuvant venerabil; ea inseamna reincorporarea Divinitatii in om. Reincarnarea este repetarea unui eveniment cosmic, este o noua manifestare a Divinitatii.
Ar fi absurd sa se confunde reincarnarea cu reintoarcerea. Ar fi eronat sa credem ca egoul, legiune a eurilor tenebroase, sinistre si inferioare s-ar putea reincarna.
Doar eliminand elementele indezirabile pe care le purtam in interiorul nostru putem face din viata noastra o opera cu posibilitatea de a repeta scenariul unei noi existente.
Viata este o pelicula; terminata proiectia, rulam filmul in carcasa lui si il purtam in eternitate. Reintrarea exista, reintoarcerea exista; cand ne intoarcem in aceasta lume, proiectam pe ecranul existentei aceasi pelicula, aceasi viata. Putem afirma teza existentelor succesive, dar nu a vietilor succesive, pentru ca pelicula e aceasi.
Fiinta umana ar avea 3% esenta libera si 97% esenta inchisa in egouri...
Duelul
Intr-un templu din nordul Japoniei locuiau doi frati calugari. Cel mai mare era invatat, insa mezinul era tantalau si avea un singur ochi.
Odata a venit un calugar ratacitor si a cerut sa locuiasca acolo, provocandu-i cum se cuvine la o dezbatere despre invatatura sublima. Fratele mai mare, care in ziua aceea era obosit de prea mult studiu, i-a spus mezinului sa-i tina locul.
-Du-te si cere ca dialogul sa fie pe tacute, i-a atras el atentia.
Asadar, tanarul calugar si strainul s-au dus in fata altarului.
Putin dupa accea calatorul s-a ridicat, s-a dus la fratele mai mare si i-a spus:
-Fratele tau mai mic este un tip pe cinste. M-a invins.
-Povesteste-mi, a zis cel mare.
-Pai, a explicat calugarul ratacitor, intai am ridicat un deget, reprezentandu-l pe Buddha, cel iluminat. Iar el a ridicat doua degete, insemnand Buddha si invatatura sa. Eu am ridicat trei degete, reprezentandu-i pe Buddha, invatatura sa si adeptii sai, traind viata cea armonioasa. Atunci si-a scuturat pumnul catre mine, aratand ca toate trei provin din aceeasi sursa. Astfel a invins, si n-am dreptul sa raman aici.
Si cu asta, calugarul ratacitor a plecat.
-Unde-i ala? a intrebat mezinul, dand buzna in camera fratelui mai mare.
-Am inteles ca ai castigat duelul.
-Castigat pe naiba! O sa-i tabacesc pielea!
-Povesteste-mi subiectul dezbaterii, i-a cerut fratele mai mare.
-Pai, de indata ce m-a vazut a ridicat un deget si m-a insultat, dand de-nteles ca n-am decat un singur ochi. Intrucat era strain, mi-am zis sa fiu politicos, si am ridicat doua degete, felicitandu-l ca are doi ochi. Apoi ticalosul ala necioplit a ridicat trei degete, cum ca impreuna n-avem decat trei ochi. Asa ca mi-am iesit din fire si am dat sa-l pocnesc, dar a fugit, si asa s-a ispravit!
luni, 16 mai 2011
Trist dar adevarat
Vidul
Un tanar invatacel, a trecut de la un maestru la altul. A ajuns si la Dokuon din Shookoku.
Ravnind sa arate nivelul la care ajunsese, a zis:
- La urma urmei, mintea, Buddha si fiintele simtitoare nu exista. Adevarata natura a fenomenelor este vidul. Nu exista intelegere, amagire, intelept, mediocru. Nu exista daruire si nu este nimic de primit.
Dokuon, care fuma linistit, n-a zis nimic. Apoi, pe neasteptate, l-a pocnit in cap pe tanarul invatacel cu pipa de bambus. Tanarul s-a maniat cumplit.
-Daca nu exista nimic, a intrebat Dokuon, de unde a venit mania asta?
Simte cosmosul ca o prezenta translucida vesnic traitoare...
Parabola
Un barbat care mergea pe o campie a dat peste un leu furios.
A luat-o la fuga, cu leul pe urmele lui. Ajungand la o prapastie, s-a prins de radacina unei liane salbatice si s-a lasat sa atarne peste margine. Deasupra lui, leul privea fix la bietul om. Tremurand, barbatul s-a uitat in jos, unde, departe de tot, alt leu astepta sa-l insface. Doar liana il mai suspenda.
Doi soareci, unul alb si unul negru, au inceput sa rontaie putin cate putin liana. Barbatul a vazut aproape de el o fraga minunata. Tinandu-se de liana cu o mana, cu cealalta a cules fraga. Doamne , ca buna mai era!
Cand cerul este strabatut de fulger
Ce admirabil este cel care nu gandeste
Viata curge.
La scurt timp dupa zorii zilei
Se lasa noaptea.
Viata este la fel de trecatoare ca si roua.
Fara sa-i pese,
Splendoarea diminetii
Continua sa infloreasca,
Traindu-si intens scurta sa viata.
sâmbătă, 14 mai 2011
Omul
Exista un proverb chinezesc care spune ca oamenii se nasc infiniti, dar foarte putini dintre ei mor la fel. Marea majoritate mor intr-o stare de limitare. Si totusi, cand s-au nascut erau intr-o stare de existenta pura. In schimb cand mor nu sunt decat, ingineri, doctori, politicieni, etc.. Oamenii se nasc cu o infinitate de posibilitati, au deschise o infinitate de alternative, ar fi putut deveni orice. Din pacate omul isi alege constient sau inconstient ce vrea sa devina, profesor de matematica de exemplu, un expert sau un specialist. Existenta lui nu a ramas deschisa, a devenit din ce in ce mai limitata, mai rigida. Omul a ajuns precum un tunel care devine din ce in ce mai ingust pe masura ce te adancesti in el. Cand s-a nascut, era precum cerul deschis; in scurt timp a intrat insa in tunel si nu a mai iesit niciodata din el. Tunelul poate fi numit si egoul care se identifica cu functia sa.
Este o insulta sa crezi despre un om ca este un simplu functionar. Este degradant sa crezi despre tine una ca asta! Omul este un zeu. Orice statut inferior celui de zeu, este o mojicie pentru el. Cand spun ca omul este un zeu, ma refer la faptul ca posibilitatile lui sunt infinite, ca potentialul sau este nelimitat. Nimeni nu incearca sa-si realizeze acest potential tocmai pentru ca este infinit, nelimitat, precum universul. Nici o eternitate nu i-ar fi de ajuns pentru a-si epuiza complet potentialul. Asta inseama ca omul este un zeu: potentialul sau este nelimitat.
marți, 10 mai 2011
Creierul
Cele doua emisfere sunt legate intre ele printr-o punte foarte fragila, care permite insa trecerea de la una la cealalta. Chiar si respiratia se schimba cu aceste tranzitii. Uneori, noi respiram prin nara stanga, iar alteori pe cea dreapta. Atunci cand respiram prin nara dreapta, se activeaza emisfera stanga(narile si emisferele cerebrale sunt legate incrucisat). Atunci cand respiram pe nara stanga, se activeaza emisfera dreapta.
Mana stanga este conectata la emisfera dreapta, iar mana dreapta la emisfera stanga. Multi parinti isi forteaza copii sa scrie cu mana dreapta, chiar daca sesizeaza ca acestia au o predilectie pentru a scrie cu stanga. De ce fac asta? Este ca si cum a scrie cu mana dreapta e corect si a scrie cu mana stanga e gresit.In realitate, parintii isi dau instinctiv seama ca in cazul in care copilul lor va continua sa scrie cu mana stanga, el isi va activa emisfera dreapta, care nu corespunde societatii in care traim cu totii. Copilul va tinde astfel sa fie mai poetic, mai imaginativ, sa viseze mai mult, sa devina pictor, dansator, cantaret, muzician, dar nu va fi niciodata foarte bun la matematica sau la stiintele exacte. El nu va putea deveni inginer sau om de stiinta, un general, un criminal, un politician. Pentru toti acesti oameni, mana stanga este periculoasa. Ei au nevoie de dreptaci. Istoria este scrisa de dreptaci ..De aceea , stangacii trebuie sa se transforme, sa devina si ei dreptaci, pentru a-si anihila astfel latura imaginativa, feminina, lipsita de ego. Un stangaci este intodeauna mai deschis, mai gingas, mai receptiv. Astfel parintii prefera sa-si sileasca de mici copiii sa se schimbe...
luni, 9 mai 2011
Batranul intelept
- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.
O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.
Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.
Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
- Ce-ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.
Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “Schimba-i pe ceilalti”.
Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa.
Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse batranul.
Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: „Schimba-te pe tine insuti”.
Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “Accepta-te pe tine insuti”.
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria: „Accepta-i pe ceilalti”.
Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: „Accepta lumea”.
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?
Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
Ce-ai invatat pe drumul acesta?
- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.
Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!
Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
sâmbătă, 7 mai 2011
Karma
Ce inseamna karma? Trecutul nu mai exista. Cum ar putea el sa te mai influenteze in vreun fel? Trecutul nu te poate influenta decat prin forta obisnuintelor tale, la care nu esti dispus sa renunti. Ele provin din trecut, dar tu continui sa le practici inclusiv in aceasta viata. In clipa in care vei inceta sa le mai practici, vei fi eliberat de ele. Omul poate renunta la trecutul sau intr-un singur moment. In momentul prezent.
vineri, 6 mai 2011
Lumea interioara
Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.
joi, 5 mai 2011
poveste zen
-
Era odata o insula unde traiau toate sentimentele umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea si altele.
Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va scufunda in curand, asa ca si-au pregatit navele si au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Cand insula a inceput sa se scufunde, Iubirea a hotarat sa ceara ajutor.
Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca luxoasa si Iubirea i-a zis:
-Bogatie, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine
Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
-Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava.
Iubirea a rugat mai apoi Tristetea, care trecea pe langa ea:
-Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!
-Oh, Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa stau singura…
Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga.
Dintr-o data o voce a strigat:
-Vino, Iubire, te iau cu mine!
Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au sosit pe tarm, batranul a plecat.
Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora si a intrebat Cunoasterea:
-Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?
-Era Timpul…
-Timpul? s-a intreba Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns:
-Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea...
Timpul? s-a intreba Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns:
-Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea ..