joi, 9 iunie 2011

A crede sau a nu crede?




Nu exista sfarsit, nu exista inceput. Exista doar ceea ce exista. Cand existenta nu mai exista, in mod vadit va exista ceea ce nu exista, logic va exista lipsa existentei. A nu exista este de fapt tot o existenta. Existenta inexistentei....

Nici nu vreau sa fiu inteles...

            Nu mai vreau nimic!


Pentru mine, intuitia este acel fir de aur care leaga omul de Adevar. 


Sunt pentru a schimba aceasta lume, in schimb  nu sunt de acord sa schimb aceasta lume intr-o alta lume identica, doar de dragul de a schimba ceva. Pentru mine schimbarea reprezinta alceva, ceva care poate intrece orice inchipuire... 

De fiecare data cand iesim in societate, punem masca fericirii pe fata si  gandim ca asa este normal sa fie. A purta masti si a mima orgasmul sufletesc, nu duce decat la o si mai mare suferinta. A constientiza ca suferim si  a incerca prin toate fortele sa inlaturam durerea care provoaca acea suferinta, este adevarata cale spre fericirea suprema. Mastile nu fac decat sa ne arunce intr-o mare de minciuna. 

In mod normal si civilizat fiecare este liber sa creada in ce vor muschii lui. A veni cineva sa afirme in mod categoric ca religia, in general, nu este decat o mare porcarie, o poveste nemuritoare, este acelasi lucru ca atunci cand vine cineva si sustine sus si tare ca religia este singura cale spre mantuire. Sau ca religia A este mai tare decat religia B. Si ca religia C este a lu' Satana si ca singura religie a lu' Dumnezeu este religia X. 

Ignoranta, cine poate fermeca mai bine? Toropeala este atat de dulce uneori... 


Fiecare este liber sa creada in orice doreste.
Eu am ales sa cred in moartea egourilor, adica in alb. Astfel egourile vor fi eliminate si lumina va triumfa. Este frumos in aceasta lume unde abunda toate formele si gradele de bine si rau. Dar eu cred din toata inima ca trebuie depasit acest stadiu de animal intelectual, condus de tot felul de dorinte si dependente, accesand un nivel superior pentru asta. Universul este infinit, este pacat sa ramanem incatusati in acelasi loc, rotindu-ne pentru o eternitate. Mie-mi suna a inchisoare, a blestem...si vreau sa rup aceasta roata blestemata o data pentru todeauna! 



14 comentarii:

  1. :) Un blestem in care singuri ne-am aruncat.
    De fapt, a fost cea mai mare provocare a noastra! Numai un spirit inalt ar putea cobori, caci daca esti jos, nu mai ai de unde cobori.
    Venim din Inalt si ne vom intoarce in Inalt, odata iesiti din roata vietii,
    sau, cum zice un mare spirit:
    "Si din repaos m-am nascut.
    Mi-e sete de repaos."
    @};-

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Multumesc Denaide! Multumesc pentru ca exista suflete care constientizeaza asta.

    @};-

    RăspundețiȘtergere
  3. :D
    eu aş merge şi mai departe! :)
    aşa cum niciun început nu însemnă decât un alt sfârşit şi viceversa, cred că trebuie să măturăm tot, numai prin răsturnarea conştiinţei în conştienţă putem face asta.

    durerea se elimină singură atunci când înţelegi că e doar o fericire puţin sub ceea ce am hotărât că e punctul zero. şi atunci îţi dai seama că orice e posibil, că poţi face tot.

    DA. să rupem lumea în miliarde de esenţe de lumină şi atunci se va recompune, ca în filmul terminator, doar că aşa cum trebuie, nu mascată şi falsă.

    numai că nu trebuie transformată în luptă, pentru că odată angajat vei pierde, atrăgând ceea ce nu trebuie în interior. trebuie să devii lumea întreagă şi să o metamorfozezi din interior. să devii infinit şi atunci vei primi gravitaţie, vei deveni lumină şi atunci insectele te vor căuta, să devii floare şi fluturii şi albinele vor veni.

    să cântăm tânguitoarele cântece ale balenelor în paşi de dans de şaman, aşa, procesul care nu începe niciodată, dar se aşează în suflet, poate începe.

    ego free!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ramian, mult adevar si esenta in cuvintele tale. Insa, de pe pozitia omului care priveste spre Cer si devine una cu vastitatea albastra dar in acelasi timp recunoaste ca traieste si o anumita experienta in aceasta lume... asa cum e ea acum... vroiam sa adaug urmatoarele: sustin renuntarea la masca... din toata fiinta... insa ca omul sa lase masca sa cada complet, in asta lume, are nevoie de un mare mare curaj si de o sinceritate fara margini cu sine insusi si cu ceilalti, o sinceritate constientizata si totodata manifestata... si nu in ultimul rand, asumata. E frumos sa filosofam... dar cand vine vorba de a actiona, dam tot timpul un pas... doi pasi, inapoi... chiar si cei mai porniti si cei mai spirituali dintre noi...
    Ma sunt de acord si cu ceea ce zice Flipi, si anume cu faptul ca aspiratia asta inalta, nu trebuie transformata in razboi... dar mai adaug si eu: important e ca, in momentul in care decidem sa ne despovaram de masca (masca o fi ea utila in societate, dar e o povara pentru ca tot timpul se afla in contradictie cu adevarata noastra natura si esenta), important e sa ne simtim noi impacati cu aceasta decizie si cu consecintele ei... impacati cu restul lumii, in sensul ca stiind ca facem ceea ce trebuie sa facem, nu mai uram sau nu mai judecam pe cei care inca nu vor sa faca acest pas... eh... in cazul asta, un fel de razboi se creeaza, totusi... pentru ca ceilalti s-ar putea sa intre in razboi cu noi, dar asta este rezultatul decalajului, al contradictiei, la care, noi e bine sa nu participam, chiar daca suntem fermi pe pozitia noastra... asta nu exclude iubirea... pentru ca daca pierdem iubirea din suflet in momentele acelea, s-a dus tot sensul schimbarii... insa iubirea pentru ceilalti, pentru tot si toate, nu inseamna sa renuntam la ceea ce suntem si la ceea ce suntem pe cale sa devenim... cele 2 pot convietui perfect impreuna...

    Frumos spus „nu sunt de acord sa schimb aceasta lume intr-o alta lume identica, doar de dragul de a schimba ceva”... asta se intampla cand decidem sa ne schimbam numai pe jumatate... schimbarea care vine din dorinta de transparenta totala, sinceritate, abandon si lipsa totala a mastii nu poate duce la o „lume identica”... dar cred ca mai avem ceva drum de parcurs pana sa ajungem acolo... ne lipseste inca curajul... dar ne indreptam cu pasi repezi... sau cel putin asa vreau sa sper... :)

    Zi frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa este. Durerea se elimina singura in propriul sine.

    Asa este. Nu se poate functiona in societate fara de masti.

    Asa este. Conflictele si razboiulde dragul luptei, nu fac decat sa ne inrobeasca si mai tare in acea realitate.

    Asa este. Pentru a lasa sa cada multitudinea de masti, este nevoie de mult curaj si in special de regasirea esentei.

    Daca stim toate aceste fapte, am facut un prim pas. Acum urmeaza urmatorul pas...

    Pasim?

    "Nici un gand, nici un Buddha"
    Discipolii flecaresc
    "Fii invelis, fii esenta"
    Ei bine, adio!
    Dincolo, piscul straluceste
    deasupra piscului!


    Va imbratisez cu lumina. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ramian, eu tocmai am pasit :P... ramane sa ma obisnuiesc cu ipostaza asta noua :)... ca de aia trec prin furtuni si blogul meu zace inca tacut si parasit... dar revin...
    ms. de articol... :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Se spune ca adevarul este integrat in tacere. Pentru a intelege adevarul e bine sa stii cum sa asculti tacerea. Te prinde bine aceasta ipostaza, descatusaza-te!

    @};-

    RăspundețiȘtergere
  8. Ca să renunţi la măşti trebuie curaj. Punct. Adevărul, adevărata cunoaştere, dezbrăcarea de iluzii, cer curaj. Cer să fii capabil să renunţi la confortul relativ oferit de mască, şi de rol, pentru a-ţi asuma un risc. Riscul necunoscutului, a orice ar fi să fie.
    Şi, din păcate, nu mulţi au acest curaj! Şi, neavând curaj, maschează acest lucru printr-un nor de cuvinte, de justificări raţionale.

    De fapt, curajul este una dintre cele patru virtuţi discipolare, iar prezenţa, sau absenţa lui, arată cât de aproape, sau de departe este omul respectiv de Sursă. Desigur, dacă se află mai departe, în mod normal ar trebui încurajat, stimulat, învăţat. Şi totuşi, nimeni nu poate "administra" curajul cu linguriţa, mai ales dacă omul respectiv rămâne în limitele lui, orice i-ai face. Şi atunci, înţelegi că numai Divinitatea poate ajuta astfel de oameni, dăruindu-le har, şi nu are rost să încerci să "îl salţi" cu orice preţ.

    Scuze că am intrat în exemple concrete:), dar aşa am înţeles eu tema ta. Ce e minunat este faptul că, aceleaşi idei trezesc în oameni reacţii şi asociaţii diferite.

    Multă lumină pe drumul credinţei fiecăruia!

    RăspundețiȘtergere
  9. Asa e Florina. Masca ofera intr-adevar, d.p.m.d.v, un „confort relativ”, dar multi s-au obisnuit sa considere acest confort relativ o normalitate... ori nu este deloc asa, zic eu... in momentul in care ne amintim cine suntem cu adevarat si care este potentialul nostru pe care il tinem acolo, in stare latenta, de dragul confortului relativ, ne dam seama cat de mult si multe putem fi si putem realiza... normalitatea este defapt alta... este fiinta trezita, e sinceritatea, e iubirea neconditionata si fara margini, e devenirea continua... si da, devenirea implica nesiguranta... si nesiguranta insemna aventura, viata e o aventura, evolutia noastra e o aventura pe care ne sfiim sa o imbratisam ascunsi in spatele scuzelor de zi cu zi...
    Dar iarasi, imi permit sa sper ca lucrurile nu vor mai sta pentru mult timp asa...!

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna ziua,

    Numele meu este Alin Diaconu, psiholog sportiv si antrenor la Asociatia Romana de Interventi in Situatii de Urgenta,
    totodata sunt propietarul si webmaster-ul blogului Alin Diaconu -Blog de psiholog http://alindiaconu.blogspot.com/ . Va invit sa vizualizati articolele scrise cu tema psihologica si dezvoltare personala .Astept parerea si sugestiile dumneavoastra .Daca considerati ca aveti aptitudini necesare pentru colaborare aveti acum oportunitatea de a va remarca.

    O zi senina va urez !

    RăspundețiȘtergere
  11. Spui ca "nu exista sfarsit, nu exista inceput. Exista doar ceea ce exista".
    In schimb esti "pentru a schimba aceasta lume"?

    Asta este si"distractiv si interesant și, și extraordinar".

    De, asa pățesc cei ce nu se pazesc de tentatia alunecarii in extreme, incercand sa impace notiuni si intelesuri imposibil de conciliat. Daca totu-i relativ, sa gandesti profund, sa cauti sensul absolut al cuvintelor este "vanare de vant".

    RăspundețiȘtergere
  12. Asa este bunule anonim, totul este "vanare de vant", inclusiv vantul. Tu ce vanezi?

    Cand spuneam ca exista doar ce exista, ma refeream la pura existenta, nicidecum nu ma refeream la vreo lume anume, ci la pura existenta.

    Cand spuneam ca as schimba aceasta lume, deja coborasem in contraste, in lume. Eu tind sa cred ca exista o infinitate de lumi care mai de care mai prinsa in tot felul de vraji si existente personale.

    RăspundețiȘtergere
  13. Eu nu sant vanator, eu sant culegator si, un pic, cultivator.

    RăspundețiȘtergere
  14. Fara a cultiva nu prea ai ce culege. Asta-i legea firii. Ma bucur sa te cunosc cultivatorule! :)

    RăspundețiȘtergere