Franturi de ganduri

Adevarul gol-golut nu poate fi gasit in mod individual. Cat timp suntem divizati si traim in bule diferite, nu-l vom vedea in toata splendoarea Lui. In momentul in care vom ajunge sa existam precum un organism compact, adevarul va fi dezvaluit. 


Exista legatura primordiala dintre doua suflete. Existentele nenumarate pot lega sufletele pana la contopirea absoluta. Cand gasesti sufletul destinat pentru contopirea perfecta, poate fi numit suflet pereche. Doar intuitia desavarsita te poate face sa gasesti perechea sufletului tau. 




Cea mai simpla metoda de a dovedi ca esti "homo dobitocus" consta in luarea unei pietre si aruncarea acesteia spre un "homo dobitocus"! Figurativ bineinteles. 


Eu nu sunt ceva anume. Sunt elementul care contribuie la formarea realitatii acestei iluzii numita viata-lume.




Pentru ca o idee sa fie implementata in constiinta umana, oricat de buna sau oricat de rea ar fi ea, este necesar sa treaca o perioada indelungata de timp, incat sa dea impresia ca a venit de la sine. 




Cum ar fi sa ne trezim intr-o buna zi fara nici o utilitate?! Fara electricitate, fara apa, fara telefon, fara net, fara motorina la masina, fara nimic...doar cu bata si cojocu'!


Dumnezeul si diavolul din actualele timpuri sunt una si aceasi entitate. Omul si-a inventat inca doua personalitati pentru a-si satisface egoul exacerbat. Cand se simte bun si pur este datorita lui Dumnezeu. Cand este rau si murdar este influienta diavolului. Cat de perfid!


Agresivi sunt toti cei carora ego-ul nu le permite sa priveasca detasat toata tevatura asta legata de religie. Ateul este un fanatic religios polarizat invers. Un fel de miel imbracat in blana de lup. Fara de atei, religia nu ar mai fi avut energia necesara sa existe. E o lupta de contrarii...o moneda cu doua fete. Binele si raul a fost inventat intr-un mod extrem de elaborat. Contrastele se atrag intodeauna.


Sunt satul sa citesc tone de cuvinte legate in fraze intortocheate si care duc nicaieri.

Iubirea

    Iubirea este o calitate a Divinitatii care ilumineaza Esenta si astfel, atrage iubirea altora.  Renuntarea la tendinta de a judeca sporeste cu mult capacitatea de a Iubi, asa cum face si renuntarea la a mai vrea ceva de la altii. Astfel, oamenii nu mai sunt perceputi prin ceea ce au sau ce fac, ci sunt perceputi prin ceea ce sunt sau ce au devenit.

  Cand iubesti, lumea este mai buna si oamenii sai iti par mai prietenosi si mai disponibili. Exista un sentiment sporit de siguranta si de identificare cu omenirea in general, precum si o preocupare pentru bunatatea si bucuria altora.

   Atunci cand in tine se afla iubirea adevarata totul se intampla fara efort, prin sincronicitate, iar lumea si orice lucru din ea este vazuta ca fiind o expresie a iubirii si a divinitatii. A iubi este o stare de a fi. Este un mod de a te raporta la lume, unul plin de iertare, atentie si implicare. Iubirea nu poate fi intelectuala si nici nu provine din minte; iubirea izvoraste din inima. Ea este ori nu este, atunci cand este, nu o simti  cu mintea ci cu toata fiinta ta. Iubirea are capacitatea de a-i inalta pe altii si poate face lucruri mari datorita puritatii motivelor sale.

   Iubirea nu ia nici o pozitie, fiind astfel globala si mai presus de pozitii, interese sau motive. Iubirea se concentreaza asupra binelui din viata, in toate formele de expresie ale acestuia. Ea transforma negativitatea mai degraba transformand-o decat atacand-o frontal. Iubirea este blajina si sustine viata si reprezinta nivelul adevaratei fericiri. Iubirea serveste, in vreme ce eul cauta sa fie servit, in goana sa dupa castig. Pentru Iubire, satisfactia pe termen lung si placerea generozitatii inlocuiesc satisfactiile egoiste si trecatoare ale castigului.

Felinarul

Un maestru zen mergea împreună cu discipolul său pe drum, în toiul noptii.

Înteleptul tinea în mână un felinar.

- Maestre, a întrebat discipolul, este adevărat că tu vezi pe întuneric?

- Da, este adevărat, ii raspunse maestrul.

 - Si atunci de ce ai luat felinarul?

 - Ca să nu dea altii peste mine!   






         Cu ochii inchisi, vezi in amanunt faptura dinauntrul tau. Astfel vezi adevarata-ti natura.

Descult si cu pieptul dezgolit, ma amestec printre oamenii de pe lume.

Vesmintele-mi sint zdrentuite si colbuite, si sunt vesnic fericit.

Nu folosesc vreo vraja ca sa-mi prelungesc viata;

Acum, in fata mea, copacii morti invie iar.

Metamorfoza

Doi viermi de matase stateau bine mersi intinsi la umbra unei frunze de stejar. Tocmai ce mancasera bine de pranz si isi faceau linistiti siesta. Dupa un timp de liniste si pace incepura o conversatie:
 -Ce zici, spuse primul vierme de matase, peste cateva zile  vine timpul metamorfozei, ne vom construi coconul de matase si vom uita de aceasta viata linistita si plina de pace.
 -Mda...spuse cel de-al doilea vierme de matase, sincer nu am nici un chef sa ma transform intr-o zburatoare, mi-e bine asa, exista hrana suficienta, efort minim, fara batai de cap.. . Eu cred ca am sa raman asa cum sunt in prezent. Vreau sa traiesc clipa si nu-mi trebuie nici mai mult nici mai putin. Sunt bine asa cum sunt acum.
 -Dar ne vor creste aripi, vom avea o libertate deplina, vom zbura oriunde ne este vointa. Vom vedea diferite lumi, vom bea nectarul florilor, va fi minunat.
 -Eu sunt multumit si cu aceste frunze de stejar si in plus  la ce-mi trebuie mie aripi?! Sa ma obosesc sa dau din ele?! Si in plus de asta, ne va paste tot felul de pericole in aer. Tu nu ai minte, ce nu ti-e bine acum?!  intreba cu mult naduf ce-l de-al doilea vierme de matase .
 -Cred ca nu prea avem de ales frate....asta ne este menirea, nu ne putem pune impotriva firii.


Dupa un timp, cei doi viermi de matase se reintalnira. Acum purtau aripi multicolore si se miscau iute prin vazduhul plin de aromele florilor de primavara.
 -Ce faci frate? intreba primul vierme de matase.
 -Ce sa fac frate, raspunse cel de-al doile vierme de matase, sunt pe deplin fericit pentru ca mi-am indeplinit destinul si nu am ramas un simplu vierme ignorant, umflat cu frunze de stejar si fara de nici un orizont. 

Mintea

 
       Atunci cand mintea moare, se naste constiinta de sine. Atunci cand copul moare, se naste corpul universal. Atunci cand egoul moare, se naste Dumnezeu. Atunci cand omul moare in micul sau teritoriu, el devine una cu existenta insasi. Capatul lumii este capatul mintii. Mintea este totuna cu lumea. Cand ne daruim acestei lumi, noi ne cultivam mintea, ne-o intarim, o facem din ce in ce mai capabila, mai eficienta, mai rafinata. Astfel se nasc scolile, colegiile, universitatile.
        Toate suferintele din lume se nasc in minte. Mintea nu traieste niciodata in prezent, ea rateaza intodeauna clipa  prezenta, desi aceasta este singura care exista cu adevarat. Mintea traieste mereu in trecut s-au se proiecteaza in viitor. Iesirea din aceasta capcana a trecutului si a viitorului este prezentul, aceasta clipa, acum ori niciodata. Cand renuntam la minte, ne putem pune in acord cu existenta, vom  vibra la unison cu universul. Daca nu vom renunta la minte, vom continua sa traim intr-o lume personala, subiectiva. Nu vom trai in lumea reala.
      Inteligenta profunda nu are nimic de-a face cu mintea. Dimpotriva, ea apare atunci cand mintea dispare. Cand omul renunta la minte, in el se naste inteligenta, luciditatea. Cine traieste in non-minte traieste in afara mortii, caci moare in fiecare moment. El nu face decat sa fie, aici si acum. Daca vede o floare, el este floarea, caci traieste acum si aici. Curge la unison cu prezentul.

Un invatator traia singur intr-un templu micut din provincie. Intr-o zi au venit patru calugari ratacitori si i-au cerut ingaduinta sa faca un foc in curte, ca sa se incalzeasca.

Pe cand faceau focul, invatatorul i-a auzit discutand aprins despre subiectivitate si obiectivitate. S-a dus la ei si a spus:

-Iata un bolovan. Credeti ca este inauntru sau in afara mintii voastre?

Unul dintre calugari i-a raspuns:

-Din punctul de vedere budist toate sunt o obiectivare a mintii, asa incat as zice ca bolovanul acela este inauntrul mintii mele.

-Capul trebuie sa-ti fie tare greu, a remarcat invatatorul, de vreme ce cari ditamai bolovanul in mintea ta.

Roata Samsarei

Se spune ca Adam si Eva locuiau in rai pana sa savarseasca pacatul final. Deci erau puri si inocenti, erau divini. Au vrut prin Liber Arbitru sa experimenteze binele si raul si au coborat din acea dimensiune inefabila, intr-o dimensiune materiala unde raul era predominant. Nefiind experimentati si-au creat Karma si astfel fiintele energetice tenebroase care existau in aceasta lume materiala, supusa cu mult mai multor Legi, dar fara de constiinta, s-au instalat glorioase in constiinta pura a primului om, hranindu-se cu nesat din aceasta. La fiecare reintoarcere, omul si-a dezvoltat egourile in detrimentul constiintei, realizand astfel o Karma din ce in ce mai dureroasa. Cu timpul, omul, a devenit doar o masina, folosita de agregatele psihologice tenebroase. Omul a intrat astfel in roata Samsarei si se reintoarce in mod absolut mecanic, constiinta fiind din ce in ce mai adormita si imbuteliata in egouri. La un anumit timp, in puncte cheie de-a lungul istoriei, se Reincarneaza cate un Avatar, pentru a le reamini acestor zombi ca apartin de fapt si de drept altor dimensiuni, net superioare in comparatie cu cele in care se afla acum. 


Bhagavad-Gita, cartea sacra a Domnului Krishna, spune textual: "Fiinta nu se naste, nu moare, nu se reincarneaza. Ea are origine, este eterna, de neschimbat. Este primul lucru, nu moare cand se ucide corpul.
In acelasi fel cum noi ne schimbam hainele si ne punem altele noi, Asa Fiinta isi lasa corpul vechi si intra in altul nou."
Doctrina Marelui Avatar Krishna arata ca doar Zeii, Semizeii, Regii divini, Titanii si Devasii se reincarneaza. Intoarcerea, reintoarcerea este un lucru diferit;totul se Reintoarce: Kalpa, Yuga, Mahamvatara, Maha-Pralaia, etc. Cuvantul reincarnare este foarte strict; nu trebuie utilizat in orice fel; nimeni nu ar putea sa se reincarneze fara ca inainte sa fi eliminat egoul, fara a avea o adevarata individualitate sacra. Reincarnarea este un cuvant venerabil; ea inseamna reincorporarea Divinitatii in om. Reincarnarea este repetarea unui eveniment cosmic, este o noua manifestare a Divinitatii.

Ar fi absurd sa se confunde reincarnarea cu reintoarcerea. Ar fi eronat sa credem ca egoul, legiune a eurilor tenebroase, sinistre si inferioare s-ar putea reincarna.

Doar eliminand elementele indezirabile pe care le purtam in interiorul nostru putem face din viata noastra o opera cu posibilitatea de a repeta scenariul unei noi existente.
Viata este o pelicula; terminata proiectia, rulam filmul in carcasa lui si il purtam in eternitate. Reintrarea exista, reintoarcerea exista; cand ne intoarcem in aceasta lume, proiectam pe ecranul existentei aceasi pelicula, aceasi viata. Putem afirma teza existentelor succesive, dar nu a vietilor succesive, pentru ca pelicula e aceasi.
Fiinta umana ar avea 3% esenta libera si 97% esenta inchisa in egouri...

Duelul

     Daca porneste si castiga o disputa pe tema budismului cu cei care locuiesc acolo, orice calugar ratacitor poate sa ramana intr-un templu zen.
     Intr-un templu din nordul Japoniei locuiau doi frati calugari. Cel mai mare era invatat, insa mezinul era tantalau si avea un singur ochi.
     Odata a venit un calugar ratacitor si a cerut sa locuiasca acolo, provocandu-i cum se cuvine la o dezbatere despre invatatura sublima. Fratele mai mare, care in ziua aceea era obosit de prea mult studiu, i-a spus mezinului sa-i tina locul.
    -Du-te si cere ca dialogul sa fie pe tacute, i-a atras el atentia.
     Asadar, tanarul calugar si strainul s-au dus in fata altarului. 
     Putin dupa accea calatorul s-a ridicat, s-a dus la fratele mai mare si i-a spus:
    -Fratele tau mai mic este un tip pe cinste. M-a invins.
    -Povesteste-mi, a zis cel mare.
    -Pai, a explicat calugarul ratacitor, intai am ridicat un deget, reprezentandu-l pe Buddha, cel iluminat. Iar el a ridicat doua degete, insemnand Buddha si invatatura sa. Eu am ridicat trei degete, reprezentandu-i pe Buddha, invatatura sa si adeptii sai, traind viata cea armonioasa. Atunci si-a scuturat pumnul catre mine, aratand ca toate trei provin din aceeasi sursa. Astfel a invins, si n-am dreptul sa raman aici.
    Si cu asta, calugarul ratacitor a plecat.
   -Unde-i ala? a intrebat mezinul, dand buzna in camera fratelui mai mare. 
   -Am inteles ca ai castigat duelul.
   -Castigat pe naiba! O sa-i tabacesc pielea!
   -Povesteste-mi subiectul dezbaterii, i-a cerut fratele mai mare.
   -Pai, de indata ce m-a vazut a ridicat un deget si m-a insultat, dand de-nteles ca n-am decat un singur ochi. Intrucat era strain, mi-am zis sa fiu politicos, si am ridicat doua degete, felicitandu-l ca are doi ochi. Apoi ticalosul ala necioplit a ridicat trei degete, cum ca impreuna n-avem decat trei ochi. Asa ca mi-am iesit din fire si am dat sa-l pocnesc, dar a fugit, si asa s-a ispravit!