fericirea

Fara sa intelegi ego-ul si fara sa-l anihilezi pe deplin, fericirea nu se poate instala in constiinta omului. Ego-ului ii place sa se creada Dumnezeu, mintind ignorantul si aruncandu-l in multitudinea de iluzii care domina realitatea acestui plan. Egoul se crede imparatul acestei realitati si impinge oameni sa-l aduleze, sa-i faca icoane si sa porneasca razboaie in numele lui. Absolutul integreaza, unifica,pe cand ego-ul dezbina, individualizeaza. Sinele nu are nevoie de simpla dorinta de a fi fericit, deoarece doar prin faptul de a exista, de a se manifesta, implica automat fericirea...fara dorinte, fara asteptari fara un scop al fericirii, ci doar simpla manifestare a existentei. Ego-ul are nevoie de aprobari, de razboi, de certitudinea existentei, de frica, de multitudinea dorintelor egoiste, de adulare si individualism. Dupa atingerea fericirii, egoul dispare si totul se transforma intr-o stare de impacare, de acceptare, de iubire neconditionata. Fara de frici, fara de scopuri narcisiste sau individualiste. Daca nu te lasi in voia Absolutului, fericirea dispare lasand loc ego-ului care preia controlul si te arunca inapoi intr-o mare de amaraciuni si de suspine. Cand esti fericit nu mai exista intrebari in acest sens, fericirea nu are nevoie de certitudinea faptului ca exista sau nu exista. De bun sau de rau, de contrarii…Fericitul acepta starea de fapt exact asa cum e si in acelasi timp, traieste intr-o lume fara contrarii, libera, lipsita de lupta.